Economie

„În maxim două luni, vor fi rezolvate toate problemele de la Oltchim”

Săptămâna trecută, preşedintele Ion Cîlea şi directorul general Constantin Roibu s-au întâlnit cu noul şef al AVAS, Mircea Ursache, pentru discuta despre situaţia de la Oltchim. „Mircea Ursache a mai fost preşedinte al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi în 2004, astfel că ştia destul de bine despre ce este vorba. Sunt convins că dialogul pe care l-am avut la AVAS a lămurit foarte multe lucruri. Drept dovadă, domnul Ursache ne-a promis că va ajuta necondiţionat conducerea companiei în demersurile de majorare a capitalului social cu circa 135 milioane de euro, adică atât cât reprezintă datoriile Oltchim către stat.

După cum se ştie, majorarea capitalului social va ajuta societatea condusă de domnul director general Roibu să acceseze fără probleme acel credit de care are nevoie pentru a cumpăra şi reactiva cele trei secţii de la Arpechim Piteşti, unitate de la care îşi procura materia primă, înainte de a fi închisă”, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, convins că „în maxim două luni, vor fi rezolvate toate problemele de la Oltchim”. 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button