Liga Nationala

Oltchim s-a impus la Energetic

• formaţia vâlceană a câştigat ultimul turneu amical înainte de reluarea Ligii Naţionale

Timp de două zile, vineri şi sâmbătă, 12-13 decembrie, sala de sport a Grupului Şcolar Energetic din Rm. Vâlcea, a fost gazda unui interesant turneu amical de handbal feminin, care a adunat la start patru echipe. Alături de Oltchim au mai fost prezente alte două grupări care activează în Liga Naţională (Rapid Bucureşti şi CSM Ploieşti), a patra participantă fiind formaţia Centrului Naţional Olimpic de Excelenţă, care îşi desfăşoară activitatea în oraşul nostru. Aşa cum era de aşteptat, chiar dacă şapte dintre componentele de bază s-au aflat în Macedonia, la Campionatul European (şase fiind selecţionate în naţionala României – Luminiţa Dinu, Oana Manea, Ramona Maier, Valentina Ardean, Adina Fiera, Narcisa Lecuşanu, a şaptea – Gabriella Szucs – în cea a Ungariei), iar alte două au fost menajate din motive de sănătate (Steluţa Luca şi Adriana Nechita-Olteanu), turneul de la Energetic a fost câştigat de echipa vâlceană, care a reuşit să se impună fără probleme în toate cele trei partide disputate.

Pe rând, jucătoarele conduse de pe margine de secundul Aurelian Roşca (principalul Ivica Rimanic a absentat motivat) au trecut de CSM Ploieşti (32-27), Centrul Naţional Olimpic de Excelenţă (35-18) şi Rapid Bucureşti (37-31).
„Jucătoarele care au evoluat la acest turneu s-au comportat foarte bine, dovedind că se poate conta pe ele în următoarele partide din Liga Naţională şi din Liga Campionilor. O notă în plus merită acordată Roxanei Gatzel, care a arătat prin evoluţiile sale din ultima perioadă că a revenit la forma care a consacrat-o la Campionatul Mondial desfăşurat în Rusia în 2005”, ne-a spus vicepreşedintele clubului vâlcean, Petre Berbecaru, după turneul de la Energetic.

 Rezultatele turneului din sala Grupului Şcolar Energetic

Oltchim Rm. Vâlcea – CSM Ploieşti  32-27
Rapid Bucureşti – Centrul de Excelenţă 35-29  
Rapid Bucureşti – CSM Ploieşti  35-33
Oltchim Rm. Vâlcea – Centrul de Excelenţă 35-18 
CSM Ploieşti – Centrul de Excelenţă 31-19
Oltchim Rm. Vâlcea – Rapid Bucureşti 37-31

Clasament final
1. Oltchim Rm. Vâlcea  6p.
2. Rapid Bucureşti   4p.
3. CSM Ploieşti   2p.
4. Centrul de Excelenţă  0p.

Rimanic – în Macedonia, la un curs de antrenori

Ivica Rimanic a fost prezent săptămâna trecută în Macedonia, ţară unde a avut loc turneul final al Campionatului European de handbal feminin. Deplasarea antrenorului principal al echipei Oltchim Rm. Vâlcea s-a datorat faptului că Federaţia Europeană de Handbal (EHF), a organizat, la Skopje, un curs de perfecţionare a antrenorilor, la care Rimanic a dorit să participe. Din acest motiv, croatul nu s-a aflat pe banca tehnică la meciurile disputate de Oltchim în cadrul turneului desfăşurat la finele săptămânii trecute în sala de sport a Grupului Şcolar Energetic.

„Tricolorele” au liber până joi

Deşi cele şapte jucătoare care au fost prezente în Macedonia se vor întoarce la Rm. Vâlcea încă de marţi, 16 decembrie, tehnicienii echipei Oltchim au luat decizia ca acestea să beneficieze de două zile de odihnă în plus. De joi, 18 decembrie, Ivica Rimanic şi Aurelian Roşca vor avea la dispoziţie tot lotul de jucătoare. Din păcate, în urma Campionatului European, formaţia vâlceană nu mai poate conta o perioadă pe serviciile extremei Ramona Maier, care şi-a fracturat un deget şi va sta pe tuşă în următoarele 45 de zile. Maier se adaugă astfel celorlalte două jucătoare care sunt indisponibile: portarul Tereza Pâslaru şi interul Valeria Beşe.
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button