Liga V

Neprezentări cu duiumul la Liga a V-a

• clasamentele finale ale turului vor fi omologate de AJF Vâlcea în această săptămână

Ultima etapă a turului Ligii a V-a a excelat în neprezentări. Astfel, nu mai puţin decât 8 meciuri din eşalonul inferior al fotbalului judeţean nu s-au disputat, din motive care au ajuns, mai mult sau mai puţin, la urechile celor de la AJF. Se pare că de vină pentru această debandadă care a cuprins sportul-rege în comunele Vâlcii sunt şi alegerile parlamentare de la finele săptămânii trecute. În condiţiile actuale, cu multe meciuri nedisputate, al căror deznodământ încă stă sub semnul întrebării, clasamentele finale ale turului, aşa cum vor fi omologate de către Comisia de Competiţii din cadrul AJF Vâlcea după deciziile care vor fi luate de Comisia de Disciplină, vor fi publicate abia în ediţia de vineri a publicaţiei noastre.

Steaua a ratat întâlnirea cu Viitorul

În Seria I, din câte se pare, Steaua Nic. Bălcescu a anunţat că nu se va prezenta la meciul cu Viitorul Olanu, iar în aceste condiţii nici AJF-ul nu a mai delegat arbitri pentru acest joc, care, mai mult ca sigur, meciul va fi omologat cu scorul de 3-0 pentru echipa vizitatoare.

Nycoil Guşoeni, în pragul excluderii din campionat

Mai rău stau lucrurile pentru Nycoil Guşoeni, care va pierde încă un meci la „masa verde”, pe cel cu Inter Suteşti. Dacă echipa din Guşeoni nu a anunţat conducerea AJF că nu va merge la Suteşti atunci ar putea fi exclusă din campionat, deoarece, conform calculelor noastre, a strâns deja trei neprezentări. Şi cum regulamentele în vigoare ale forului fotbalistic judeţean prevăd că la trei neprezentări într-un campionat orice echipă este exclusă din competiţie, rămâne de văzut ce decizie vor lua Comisia de Disciplină condusă de Constantin Lazăr şi Comisia de Competiţii condusă de Viorel Dina în privinţa celor din Guşoeni.

Un deces cu urmări la Mateeşti

Nici partida dintre Inter Lăpuşata şi ALX Mateeşti nu s-a mai disputat, echipa oaspete acuzând şi acum şocul trecerii în nefiinţă a fostului lor fotbalist Mihail Purdă – zis Jiu’ – care se număra, se pare, printre sponsori.

Olteţul Bălceşti, din nou victorioasă la „masa verde”

După ce în etapa precedentă Olteţul Bălceşti nu a susţinut meciul de la Guşoeni, şi de această dată gruparea lui Marian Geică a avut aceeaşi soartă. Ultima partidă pe care trebuia să o susţină în acest tur de campionat nu s-a disputat, deoarece adversara de săptămâna trecută, Victoria Ştefăneşti, a solicitat AJF-ului să nu se prezinte. Unul din motivele invocate de gruparea din Ştefăneşti ar fi fost acela că, oricum, nu aveau nici o şansă în faţa grupării de pe locul 2. „Poate că – glumind puţin – Olteţul inspiră teamă şi, de aceea, echipele nu se prezintă la partidele oficiale. Sunt la cel de-al doilea meci consecutiv pe care nu îl disputăm, după cel de săptămâna trecută la Guşoeni. Putem spune că, pentru noi, vacanţa de iarnă a venit puţin mai devreme. Ne pregătim pentru perioada de meciuri amicale pe care le vom susţine în pauza de iarnă. Vrem ca returul să ne găsească în forţă, pentru că Bălceştiul să se regăsească din campionatul viitor pe prima scenă a fotbalului judeţean”, ne-a spus delegatul Marian Geică.

Ştiinţa Laloşu nu s-a prezentat la Orleşti

Ştiinţa Laloşu a solicitat AJF-ului ca partida pe care trebuia să dispute sâmbătă în deplasare, la Voinţa Orleşti, să nu mai aibă loc, deoarece ei urmau să nu se prezinte. În urma acestei decizii, mai mult ca sigur, meciul va fi omologat cu 3-0 pentru Voinţa Orleşti. „Suntem campioni de iarnă. Vreau să-i felicit pe jucători pentru seriozitatea de care au dat dovadă în acest campionat şi să le garantez că vor beneficia în continuare de sprijinul meu. Tot ceea ce trebuie să facă ei este să câştige şi să promoveze. De restul mă ocup”, ne-a spus primarul Constantin Cârstina.

Viitorul Frânceşti, pasibilă de o amendă

Pentru că nu a înştiinţat Asociaţia Judeţeană de Fotbal că nu se va prezenta la meciul pe care trebuia să-l dispute sâmbătă, în deplasare, în compania celor de la Minerul Costeşti, echipa Viitorul Frânceşti ar putea fi sancţionată de către Comisia de Disciplină. Ba chiar mai mult, echipa lui Ion Oaie este pasibilă chiar şi de o amendă. „Arbitrii au venit la meci, deci nu se pune problema ca cei de la Viitorul să fi înştiinţat AJF-ul. I-am aşteptat pe adversari să vină, dar până la urmă partida nu s-a mai susţinut”, ne-a spus Toma Peştereanu de la Minerul Costeşti.

Dinamo n-a avut probleme cu Măciuca

Partida dintre Dinamo Şuşani şi CSR Măciuca nu s-a disputat şi ar putea fi omologată la „masa verde” cu victoria echipei gazdă. Gruparea din Măciuca nu s-a prezentat la această partidă datorită unor probleme legate de legitimaţiile jucătorilor şi de mijlocul de transport. „Nu am reuşit să ajungem la Şuşani, pentru că nu am avut toate legitimaţiile jucătorilor şi am avut ceva probleme cu maşina. În afară de aceste impedimente m-au cam supărat şi băieţii”, ne-a declarat Dumitru Ruxandra, delegatul echipei CSR Măciuca, încercând să explice cauzele neprezentării din ultima rundă a turului.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button