Economie

Criza economică a înjumătăţit producţia Hervil

• 13 salariaţi au fost trimişi în şomaj • dacă recesiunea se prelungeşte ar putea urma şi alte concedieri

Efectele crizei economice mondiale se repercutează şi asupra judeţului Vâlcea. Cele mai afectate sunt firmele care îşi bazează producţia, în bună măsură, pe comenzile venite de la clienţii externi. Lipsa lichidităţilor şi reticenţa băncilor în acordarea de credite au condus la o situaţie extrem de dificilă pentru toată lumea: societăţile vâlcene sunt nevoite să-şi reducă masiv capacităţile de producţie iar firmele străine îşi amână din ce în ce mai des comenzile, până la ieşirea din incapacitatea de plată.
Printre firmele vâlcene care acuză direct efectele negative ale crizei economice se numără şi SC Hervil SA. În ultimele zile ne-au ajuns la urechi tot mai multe zvonuri potrivit cărora societatea ar urma să-şi închidă porţile.

Peste 90% din producţia Hervil merge la export iar din această cauză, orice neajuns al clienţilor externi se răsfrânge în mod direct asupra societăţii. Întrucât o serie de comenzi considerate, în mod normal, „sigure”, au fost decalate de clienţi, fabrica şi-a redus producţia la jumătate. De asemenea, au fost concediaţi 13 din cei circa 230 de salariaţi. Motivul: criza mondială. „Este adevărat, am redus cu 50% capacitatea de producţie, pentru că mai mulţi clienţi şi-au amânat comezile, pe 10 sau 20 de zile. Clienţii suferă efectele recesiunii şi implicit, suntem loviţi şi noi. Deocamdată nu vom mai face concedieri, însă totul depinde de cât de repede se vor rezolva lucrurile la nivel internaţional. Dacă situaţia se va înrăutăţi, este evident că va trebui să mai concediem oameni. Deocamdată însă, nu se poate spune că Hervil se va închide. Nici gând de aşa ceva!”, ne-a declarat telefonic directorul adjunct al societăţii, Octavian Ganea.  O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button