Diverse

Leprele s-au apucat să ne facă plângeri penale

Tot mai multe personaje dubioase, despre care ziarul nostru a tot scris în ultimii ani, şi-au făcut un adevărat obicei, în ultima vreme, din a ne face plângeri penale la Poliţie. Bucuroşi nevoie-mare că parlamentarii s-au grăbit să reincrimineze insulta şi calomnia (deşi articolele noastre nu se bazează pe astfel de mijloace, ci pe fapte reale), indivizii care au făcut obiectul unor articole obiective ce dezvăluiau faţetele întunecate ale acestora, s-au pus pe scris şi vor să ne târască prin tribunale. Practic, aceşti inşi fără caracter nu fac altceva decât să ne dovedească faptul că am avut dreptate atunci când am publicat acele materiale explozive.

Toată viaţa lor, nu au făcut altceva decât să bată mai tare cu pumnul în masă de ceilalţi, să strige „hoţul” – în condiţiile în care au capul plin de bube, să facă afaceri ilegale sau la limita legalităţii, să mituiască, să primească şpagă, să se folosească de relaţii pentru a se îmbogăţi nemăsurat. Aşa se întâmplă mereu: în loc să bage capetele în nisip, ca struţii, indivizii ies la drumul mare şi cer pedepsirea unor jurnalişti care nu au altă armă decât cuvântul. Şi culmea, organele de cercetare chiar iau în serios aceste glume proaste care se autointitulează „persoane publice”. În loc să primească dispoziţii clare de la şefi să se ocupe de hoţiile care îi au ca protagonişti pe infractorii de mai sus, poliţiştii şi procurorii sunt nevoiţi să-şi piardă vremea luând declaraţii de la ziarişti. Dar vorba lui Mircea Badea – trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul…  O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button