Diverse

Lovin, sef la AJF

 Fotbalul vâlcean „se dă pe brazdă”

Lovin, şef la AJF

Şansele candidaţilor:
 
Dumitru Lovin              33,3 %
Mihai Persu                 24,7 %
Sandu Şocu                 17,5 %
Constantin Pintilie        17,5 %
Nae Chiriţă                    3,5 %
Sergiu Zbârnea              3,4 %
Dumitru Cumpănaşu       0,1 %
 
   La sfârşitul săptămânii trecute redactorii publicaţiei noastre au efectuat un sondaj de opinie în rândul majorităţii reprezentanţilor de echipe cu drept de vot la Adunarea Generală a AJF Vâlcea când se va alege preşedintele acestei instituţii. În măsura în care răspunsurile primite au fost sincere, procentual rezultatul votării ar trebui să arate aşa cum l-am prezentat mai sus. Am preferat prezentarea procentuală în detrimentul celei cu număr de voturi, luând ca marja de eroare de 3 la sută, dată de eventualele neprezentări la Adunarea Generală. Totodată, în privinţa funcţiei de secretar al AJF au rezultat peste 70 la sută din votanţi că sunt pentru schimbarea lui Ion Boharu. Având în vedere că funcţia de secretar general nu se supune votării, ne este greu să cerdem că noul preşedinte va avea curajul să facă această schimbare. Sau poate că da!
    Pentru turul doi al alegerilor, când se prefigurează o finală Lovin-Persu, orice este posibil.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button