Administratie

Mircia Gutău a inaugurat pasajul de pe Bogdan Amaru

La finele săptămânii trecute, primarul Râmnicului, Mircia Gutău, a reuşit să dea o nouă lovitură de imagine, deşi, între noi fie vorba, dat fiind scorul cu care a câştigat alegerile locale din acest an, nu avea nevoie disperată de încă o serie de aplauze din partea cetăţenilor din Ostroveni. Ca să o scurtăm, vineri, pe un soare nemilos, a avut loc inaugurarea pasajului de pe strada Bogdan Amaru, la care au participat o serie de personalităţi şi personulităţi ale municipiului, dar şi câteva sute de locuitori ai cartierului Ostroveni.

De menţionat faptul că deşi a promis că va fi prezent la acest eveniment, preşedintele Consiliului Judeţean nu a mai apărut până la urmă pentru a participa la tăierea panglicii. Ion Cîlea participa în acele momente la o şedinţă de partid, în cadrul căreia au fost stabiliţi candidaţii PSD pentru Senat şi Camera Deputaţilor. În cuvântul său, Mircia Gutău a subliniat importanţa pasajului Bogdan Amaru, care practic reprezintă o nouă poartă de intrare în cartierul Ostroveni. Poate cel mai important efect al construirii pasajului este acela al fluidizării traficului în zona de sud a municipiului, locuitorii de acolo nemaifiind nevoiţi să aştepte zeci de minute la barieră sau să ocolească pe strada Dacia. Investiţia s-a ridicat la valoarea de 18 miliarde lei vechi, acesteia adăugându-se o lucrare de mare fineţe – suspendarea unei conducte magistrale, realizată de către CET Govora. La finele acestei săptămâni, primarul Mircia Gutău pregăteşte inaugurarea unei alte investiţii importante – piaţa agroalimentară din cartierul Nord. O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button