Diverse

Un vâlcean vrea să cucerească vârful Khan Tengri, supranumit şi „Templul cerului”

• Un grup de alpinişti vâlceni şi clujeni şi-a propus să cucerească vârful Khan Tengri, din Kazakhstan, aflat la 7.010 metri altitudine

Expediţia, programată pentru a doua parte a lunii iulie, este prima tentativă românească de a escalada „Templul cerului”, iar în componenţa grupului se regăseşte şi un vâlcean – Mihnea Prundeanu. Grupul este format din şapte alpinişti profesionişti şi un fotograf, care va imortaliza în imagini întreaga misiune. Excursia este extrem de periculoasă, mai ales că temperatura poate coborî noaptea şi la minus 45 de grade.

În cazul neaclimatizării, pot apărea degerături, în unele cazuri sfârşite cu amputări ale degetelor sau chiar ale membrelor. Tot la capitolul riscuri se înscriu pericolul producerii avalanşelor, lipsa oxigenului şi apariţia edemului pulmonar. 

Alpinismul, un sport slab mediatizat şi cu puţini sponsori

Costurile acestei curajoase aventuri sunt destul de mari, însă, alpiniştii au un punct de plecare: ei au reuşit să obţină o bună parte din suma necesară de la Consiliul Judeţean Cluj şi primăriile din localităţile Margău, Răchiţele şi Săcuien. Mihai Prundeanu speră ca şi autorităţile judeţului Vâlcea, precum şi agenţii economici să fie la fel de receptivi. Vorbindu-ne despre acest subiect, Mihai Prundeanu a subliniat că, din păcate, acest sport este mediatizat foarte puţin, motiv pentru care eventualii sponsori nu se înghesuie să susţină financiar astfel de expediţii. Efortul financiar pentru fiecare membru al grupului este de 3.000 de euro, fără a ţine cont de aparatura tehnică.

Următoarea expediţie va fi pe Munţii Himalaya

Mihnea s-a născut pe 7 decembrie 1985 la Râmnicu Vâlcea şi este proaspăt absolvent al Facultăţii de Geografie din cadrul Universităţii Babeş Bolyai. Este ghid turistic în zona Munţilor Apuseni, alpinist utilitar, membru al Clubului Alpin Român şi al organizaţiei Naţionale Cercetaşii României. Mihnea a practicant baschet de performanţă, în apogeul carierei sale sportive câştigând, alături de echipa sa de suflet din Râmnic, titlul de vicecampion naţional. În timpul liber, deşi această activitate nu-i aduce câştiguri substanţiale, plachează cu polistiren expandat blocuri şi clădiri tip zgârie-nori. Pasiunea pentru munte a dobândit-o de la o vârstă destul de fragedă, dat fiind faptul că părinţii săi obişnuiau să-l ia foarte des în excursii. În palmaresul său recent, se înscrie cucerirea Everestului şi a Alpilor, însă, noua provocare este cu mult peste tot ceea ce a întâlnit până acum. Supranumit şi „Templul cerului”, măreţul turn de marmură Khan Tengri se ridică la 7.010 metri înălţime, într-o zonă foarte izolată din Munţii Tien Shan (cel mai întins lanţ muntos din Asia, întinzându-se pe o suprafaţă de 2.800 kilometri pătraţi). Cel puţin până la căderea zidului sovietic, ruşii primeau titulatura de „leoparzi ai zăpezilor” doar dacă reuşeau să cucerească vârful Khan Tengri. Mihnea Prundeanu ne-a precizat că, după Tien Shan, urmează cel mai probabil provocarea vieţii sale: Himalaya.
Eduard Dulăcioiu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button