Social

6 soldaţi căzuţi la datorie la Perişani, în Primul Război Mondial, vor fi înhumaţi pe 5 iulie la CIT

După cum probabil se ştie, în Primul Război Mondial, una dintre bătăliile finale pentru Valea Oltului s-au dat la Perişani. Sute sau poate chiar mii de soldaţi şi-au pierdut viaţa de-o parte sau cealaltă a baricadei. Se spune că, într-o noapte, în timpul confruntărilor armate, un regiment întreg de români ar fi dispărut.

După o sută de ani, încă nu se ştiu foarte multe lucruri în legătură cu ceea ce s-a întâmplat atunci, dar periodic, în Poiana Spinului, dar şi în alte locuri din zonă, sunt descoperite dovezi ale eroismului unei companii din Divizia a IV-a. În toamna anului trecut, spre exemplu, nişte căutători de comori din Ardeal au găsit rămăşiţele unor soldaţi români pe care autorităţile îi vor înhuma chiar zilele viitoare. Primarul Ion Sandu ne-a oferit câteva detalii importante în acest sens: „Au fost găsiţi 6 soldaţi români şi 2 nemţi. Pe cei români îi vom înhuma pe 5 iulie, într-un spaţiu special amenajat la Centrul de Informare Turistică – Perişani. Au murit în timpul bombardamentelor, pentru că au fost găsiţi îngropaţi în poziţie verticală, deci se aflau în tranşee. (…) Evenimentul de vineri va fi unul solemn, va fi şi o ceremonie militară deosebită, la care vom invita şi vor participa prefectul judeţului, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean, ai Bisericii, Armatei ş.a.m.d.. Rămăşiţele celor doi soldaţi nemţi vor fi duse la cimitirul de la Titeşti. Acolo, este singurul cimitir în care au fost înhumaţi soldaţi nemţi”. (va urma)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button