Administratie

5 poduri construite de Pearcu, la Tomşani, într-un singur an

Primarul Dumitru Pearcu se apropie de final cu lucrările la cele cinci poduri începute în ultimul an. Trei dintre acestea s-au realizat cu fonduri din bugetul local: Foleştii de Joc – Dumbrăveşti, Foleştii de Jos – Apa sărată şi Valea Neagoţii – Şodolescu. Primul a costat aproape un milion de lei, este finalizat şi are deschidere 42 de metri. Al doilea, cel spre izvoarele cu sulf şi apă sărată, a presupus un efort financiar de aproximativ o sută de mii de euro, are 5 deschideri de câte 18 metri şi este executat în proporţie de 99,9 %. Ultimul, care este şi cel mai mic, a costat doar 400 de mii de lei.

„Pentru toate cele trei poduri, am plătit în jur de 1,8 milioane de lei. Am mai făcut, cum spuneam, încă două prin PNDL. Cel de la Chiceni, pe DC 133, către Modârceni şi Pietrarii de Sus. Apropo de acest drum, în pădure, mai avem de asfaltat cam 800 de metri şi urmează să mă ocup şi de această problemă. Al doilea pod făcut prin PNDL este pe DC 133A, în zona Boiereasca. Este un obiectiv cel puţin la fel de important ca şi celelalte, deoarece face legătura cu satul Băţăţeni, de unde în doar 3 minute se poate ajunge la PECO-ul de la Pietrari”, ne-a precizat Dumitru Pearcu, primarul comunei Tomşani.


Articole Similare

Back to top button