Liga 6

42 de echipe se luptă pentru Liga a III-a

Sâmbătă, 24 iunie, de la ora 17.30, se vor desfăşura cele 21 de partide retur programate pentru barajul de promovare în cel de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării. Dintre acestea doar două partide vor pleca de la 0-0. Este vorba despre cea dintre Bucovina Rădăuţi (Suceava) şi ACS Dumitra (Bistriţa Năsăud), dar şi despre confruntarea dintre AS Milcov şi campioana Vâlcii, Viitorul Dăeşti. La nivel naţional s-a mai înregistrat un singur rezultat de egalitate în afara celor două, 2-2 între ACSM Dunărea Giurgiu şi FC Agricola Borcea (din Călăraşi). După prima luptă, există şi echipe care se pot considera ca şi promovate în Liga a III-a. Este cazul formaţiei Farul Constanţa, care a câştigat cu 7-2 meciul tur, cu tulcenii de la Pescăruşul Sarichioi. Totuşi, cea mai concludentă victorie au obţinut-o „studenţii” clujeni, care s-au impus cu scorul de 8-0 în deplasarea de la Tg. Lăpuş (Maramureş). Fără emoţii vor aborda returul şi fotbaliştii arădeni de la Şoimii Lipova, care au marcat şapte goluri în tur, în poarta campioanei Bihorului şi au primit doar unul. De asemenea, jucătorii de la Metalul Buzău vor evolua în meciul al doilea cu CS Amara (Ialomiţa) relaxaţi, după ce primul duel s-a încheiat la scorul de 4-0 în favoarea lor. Acelaşi rezultat s-a înregistrat şi în partida dintre Victoria Traian (Brăila) şi FC 2007 Garceni (Vaslui). În altă ordine de idei, adversara campioanei Superligii vâlcene de anul trecut, CS Şirineasa, a ajuns din nou la baraj. Tractorul Cetate speră ca de această dată să reuşească promovarea. O aşteaptă, însă, din nou, o misiune dificilă în retur. Gruparea de la malul Dunării a pierdut cu 2-1 primul meci de baraj cu gorjenii de la Internaţional Băleşti. Tot referitor la meciurile de baraj, mai trebuie precizat că din cele 21 de partide programate în tur de FRF, doar una nu s-a disputat. Este vorba despre cea dintre Progresul Spartac Bucureşti şi Voinţa Crevedia (Ilfov). Aceasta a fost omologată la „masa verde”, cu 3-0 în favoarea oaspeţilor, pentru că gazdele nu au asigurat asistenţa medicală corespunzătoare (nu au avut doctor). În ceea ce priveşte returul de sâmbătă, cu siguranţă cel mai aşteptat meci va fi cel de la Ploieşti, dintre legenda vie a localităţii, Petrolul şi Dentaş Tărăşeşti, din Dâmboviţa. În tur, prahovenii au câştigat cu 3-0. Pe „Ilie Oană” sunt aşteptaţi 10.000 de fani ai Petrolului, pentru a sărbători, alături de jucători, promovarea în Liga a III-a. (S.S.)

Programului meciurilor retur ale barajului pentru Liga a III-a:
• Sâmbătă, 24 iunie, ora 17.30:

1. Voinţa Saelele (Teleorman) – CS Strehaia (Mehedinţi)            _-_ (4-2)
2. SSC Farul Constanţa (Constanţa) – Pescăruşul Sarichioi Jr. (Tulcea)    _-_ (7-2)
3. Petrolul 52 Ploieşti (Prahova) – Dentaş Tărtăşeşti (Dâmboviţa)        _-_ (3-0)
4. Lăpuşul Tg. Lăpuş (Maramureş) – ACSF Alb-Negru al Studenţilor Clujeni (Cluj)    _-_ (0-8)
5. Unirea Bascov (Argeş) – FC Avrig (Sibiu)                _-_ (0-1)
6. Şoimii Lipova (Arad) – Diosig-Bihardioszeg (Bihor)            _-_ (6-1)
7. Voinţa Crevedia (Ilfov) – Progresul 1944 Spartac Bucureşti (Bucureşti) _-_ (3-0)
8. Viitorul Ghimbav 2014 (Braşov) – Mureşul Ruşii-Munţi (Mureş)    _-_ (2-0)
9. Metalul Buzău (Buzău) – CS Amara (Ialomiţa)                _-_ (4-0)
10. FC Agricola Borcea (Călăraşi) – ACSM Dunărea Giurgiu (Giurgiu)    _-_ (2-2)
11. ACS KSE Tg. Secuiesc (Covasna) – Pro Mureşul Topliţa (Harghita)    _-_ (3-0)
12. ACS Tractorul Cetate (Dolj) – Internaţional Băleşti (Gorj)        _-_ (1-2)
13. AS Milcov (Olt) – Viitorul Dăeşti (Vâlcea)                _-_ (0-0)
14. Dumbrava Gîlgău Almaşului (Sălaj) – Unirea Tăşnad (Satu Mare)    _-_ (1-2)
15. Bucovina Rădăuţi (Suceava) – ACS Dumitra (Bistriţa-Năsăud)        _-_ (0-0)
16. Viitorul Curiţa (Bacău) – Sănătatea Darabani (Botoşani)        _-_ (0-1)
17. FC 2007 Garceni (Vaslui) – CS Victoria Traian (Brăila)        _-_ (0-4)
18. ACS Suporter Club Oţelul Galaţi (Galaţi) – Unirea Mirceşti (Iaşi)    _-_ (0-1)
19. CSM Focşani 2007 (Vrancea) – Teiul Poiana Teiului (Neamţ)        _-_ (2-1)
20. ACS Şurianu 1945 Sebeş (Alba) – Viitorul Caransebeş (Caraş-Severin)_-_ (2-1)
21. ACS Ghiroda (Timiş) – Inter Petrila (Hunedoara)            _-_ (2-1)
* în paranteză, rezultatele meciurilor tur

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button