Social

4 asociaţii de proprietari, notificate de APAVIL

Din cauza întârzierilor la plata facturilor reprezentând serviciile de furnizare a apei potabile şi canalizării, APAVIL S.A. a decis sistarea alimentării în cazul altor patru asociaţii de proprietari din municipiul Râmnicu – Vâlcea, incluse în categoria clienţilor rău-platnici. Este vorba despre AS. PRO. BL. B12, Sc. B, Ostroveni 2, AS. PRO. BL. 32 Bis Teodor Bălăşel, AS. PRO. BL. S7/2 Calea lui Traian şi AS. PRO. Matei Basarab 23 PT 39. Operatorul a anunţat că a fost nevoit să apeleze la această măsură întrucât s-a constatat creşterea semnificativă a cuantumului sumelor datorate de către clienţi în contul serviciilor prestate (în cazul asociaţiilor enumerate mai sus, debitele au o vechime de 4 luni şi se ridică la 27.720,96 lei). „Deşi conducerea societăţii a manifestat întotdeauna înţelegere în ceea ce priveşte achitarea de către asociaţiile de proprietari a facturilor pentru serviciile prestate, se pare că în anumite cazuri clienţii nu au găsit de cuviinţă sa aprecieze just această atitudine. Cele patru asociaţii de proprietari care înregistrau la data de 28 august a.c. datorii importante către SC APAVIL SA, au fost deja notificate, urmând ca acţiunea de debranşare să demareze în perioada imediat următoare. Locatarii buni-platnici din cadrul asociaţiilor de proprietari care vor fi debranşate sunt rugaţi să înţeleagă necesitatea adoptării unor astfel de măsuri”, au mai transmis reprezentanţii APAVIL.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button