Primarul Constantin Drăghici este de părere că viaţa culturală este foarte activă la Amărăşti, datorită grupurilor folclorice din localitate. Printre formaţiile vocal-instrumentale amintite de primar, se numără Haiducii din Amărăşti, Mireasma Zorilor şi Muzicalia. „Mireasma Zorilor a luat fiinţă la iniţiativa preotului de la Parohia satului Nemoiu. Este vorba despre Adrian Catană, căruia vreau să îi mulţumesc pentru faptul că este un om inimos, care întotdeauna a contribuit la păstrarea şi promovarea tradiţiilor populare. Muzicalia este un grup de tineri liceeni şi studenţi, care s-a format la iniţiativa preotului Mălinaş, de la Parohia Amărăşti. Dânsul este un alt om de valoare care s-a implicat de-a lungul timpului în perpetuarea obiceiurilor locale. Aş mai preciza că, în timp ce prestaţiile pe scenă ale formaţiei Mireasma Zorilor constau în cântece şi jocuri tradiţionale din zonă, Muzicalia s-a axat mai mult pe cântece religioase şi colinde. Vreau ca, pe această cale, să îi felicit pe cei doi preoţi şi să îi asigur că vor avea mereu sprijinul meu în activitatea pe care o desfăşoară”, a dat asigurări primarul Constantin Drăghici. (O.D.)



















