La finele săptămânii trecute, Cristian Nedelcu, primarul municipiului Drăgăşani, a făcut o prezentare a investiţiilor pe care le derulează în această perioadă.
Palatul Culturii va fi un centru de agrement pentru toate vârstele
Unul dintre cele mai importante proiecte ale sale vizează construcţia noului Palat al Culturii, o investiţie care se ridică la valoarea de 2 milioane de euro.
Vorbindu-le jurnaliştilor despre stadiul lucrărilor, social-democratul a precizat: „În momentul de faţă, sunt executate lucrări în valoare de 15 miliarde lei vechi, iar până la finele anului ne-am propus să organizăm o a doua licitaţie, finalizând capitolul proiectare, până la valoarea de 2 milioane de euro. Facem acest lucru având în vedere că, în 2009, am apelat la un mic artificiu care ne-a permis să nu pierdem finanţarea de 7,5 miliarde lei vechi, prinsă în anexa 2, la Ministerul Culturii, de către deputatul Vasile Bleotu. Atunci, am scos la licitaţie o valoare de 750 de mii de euro, adică am renunţat la o parte din proiectare. Altfel, licitaţia ar fi durat mai mult de 10 zile şi nu ne-am mai fi încadrat în termene şi condiţii, pierzând fondurile respective”. Totodată, primarul Cristian Nedelcu şi-a exprimat speranţa că, până la finele anului următor, construcţia va fi terminată. „Până la 31 decembrie 2010, ne dorim să punem acoperişul, astfel încât în 2011 să ne ocupăm strict de interioare. În prezent, s-au finalizat subsolul, parterul şi începem să avansăm rapid în înălţime. Această clădire va avea peste 12 metri înălţime, ceea ce înseamnă că va fi una dintre cele mai înalte din zonă. Sala cea mare, cum v-am mai spus şi cu alte ocazii, va avea o capacitate de 400 de locuri, suficientă, zic eu. V-aş mai reaminti că va fi o instituţie multifuncţională, în sensul că vor exista şi săli mai mici. Va avea cinema, miniclub, o sală pentru diverse întâlniri, sală de fitness, dar nu numai. Va fi un centru de agrement pentru toate vârstele. În vârful clădirii, va exista şi o cafenea cu vedere panoramică asupra Oltului”, a mai spus edilul PSD.
Cristian Nedelcu i-a liniştit pe cetăţenii de pe Strada Avram Iancu
Cristian Nedelcu i-a invitat pe ziariştii interesaţi de investiţiile de la Drăgăşani şi la staţia de pretratare a deşeurilor, arătându-le cum funcţionează aceasta şi cât de mult s-a redus impactul negativ asupra mediului prin închiderea vechii gropi.
Un alt obiectiv vizitat a fost şoseaua ocolitoare a oraşului. Cu această ocazie, primarul social-democrat a purtat noi discuţii şi cu cetăţenii de pe strada Avram Iancu. „Nu facem doar drumul pur şi simplu. În paralel, vom băga conductele pentru apele pluviale şi în scurtă vreme vom introduce şi reţeaua de canalizare. Specific acest lucru pentru că oamenii şi-au exprimat anumite nemulţumiri şi aveau dreptate. Proiectul a avut unele imperfecţiuni, aşa l-am moştenit, nu e vina mea, dar bineînţeles că m-am străduit să le remediez. Pluviala nu era prinsă în proiect, nici canalizarea, ci doar asfaltarea. Nu este singura investiţie care mi-a dat bătaie de cap, mai sunt şi altele, dar evident că a trebuit să le fac. Nu puteam să renunţ la fonduri, cum şi-ar fi dorit unii adversari politici, ca apoi să mă critice din această cauză. Nici nu mi s-ar fi părut normal să dau cu piciorul la finanţări pentru că unele proiecte n-au fost făcute foarte bine. Am preferat să încep investiţiile, am atras banii necesari, în speranţa că, pe parcurs, găsesc soluţii pentru a îndrepta ceea ce nu s-a gândit bine în perioada fostei administraţii”, a subliniat primarul din Drăgăşani.
Zeci de proiecte care vor schimba radical faţa oraşului
Referindu-se la proiectele ceva mai recente, Cristian Nedelcu a amintit de Ambulatoriul Spitalului, o investiţie în valoare de 17 miliarde lei, dar şi de parcul de la Batca. „Vreau să vă spun că s-au amenajat cele 6 cabinete, la fel şi centrul de recoltare. S-a ajuns la faza ce priveşte dotările. Am făcut cererea de rambursare şi aşteptăm banii pentru a putea continua cu ceea ce ne-am propus. Parcul de la Batca a fost finalizat în ultima parte a anului 2009, iar acum facem eforturi să atragem bani pentru a-l extinde. Un alt proiect la care ţin foarte mult este cel care a vizat extinderea reţelelor de apă şi canalizare în cartierul de romi. După cum probabil ştiţi, în această perioadă, implementăm Masterplanul de dezvoltare durabilă a municipiului Drăgăşani pentru perioada 2010-2020. Se implementează, tot în această perioadă, şi proiectul Eficacitatea organizaţională la Primăria Drăgăşani, care se va încheia în această toamnă. De asemenea, se implementează Sistemul de management al calităţii ISO 9001 pe 2008, început în urmă cu câteva luni. Acum, s-a aprobat un proiect pe mediu. Vizează producerea de energie cu panouri solare la Primăria Drăgăşani şi Şcoala Tudor Vladimirescu şi este o investiţie de aproape 600 de mii de euro. De ceva vreme, aşteptăm să semnăm şi contractul pentru Centrul de asistenţă neuromotorie pentru persoane cu dizabilităţi. S-au ţinut licitaţiile pentru proiectele tehnice pentru POR, Axa 1. Sunt proiecte în valoare de 6,5 milioane de euro, iar studiile de fezabilitate au fost aprobate. Pregătim investiţii şi pe turism, pe Axa 5.2, un proiect în valoare de 3,2 milioane de euro. La acestea, se adaugă proiectele de modernizarea a Colegiului Gib Mihăescu şi a Şcolii Tudor Vladimirescu, care însumează alte 2 milioane de euro. Prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară, avem în vedere extinderea reţelelor de apă şi canalizare, investiţii pentru care suntem prinşi cu 13 milioane de euro. După cum vedeţi, proiecte sunt foarte multe şi vom mai depune. În luna august, s-au mai deschis 7 linii de finanţare. Vrem să mai depunem proiecte pentru dotări la spital, pentru învăţământ. Pe mediu, vom face toate eforturile să accesăm fonduri pentru CN Gib Mihăescu şi Şcoala Nicolae Bălcescu, unde vrem să montăm panouri fotovoltaice pentru producerea de energie. S-a deschis o linie de finanţare şi pentru drumuri forestiere şi, luna viitoare, vom depune documentaţia pentru două drumuri din zona de deal a oraşului. E vorba de drumurile dinspre Ştefăneşti şi Suteşti. Se lucrează şi la documentaţia pentru producerea de energie cu panouri fotovoltaice, dar pentru iluminatul public”, a adăugat reprezentantul PSD.
Nu în ultimul rând, el a informat că, recent, a fost scos la licitaţie proiectul tehnic al adevăratei centuri ocolitoare a municipiului, care va fi amenajată spre Olt. „Această centură va începe în zona Voiceşti şi se va termina undeva la Călina. Asta înseamnă că va avea în jur de 10 kilometri”, a mai anunţat primarul Cristian Nedelcu.

















