La conferinţa de presă de după meciul cu Mureşul Deva, antrenorul Dumitru Teleşpan a afişat trăiri contradictorii: era mulţumit de rezultat, dar dezamăgit de jocul din repriza a doua. Una peste alta a fost, însă, bine pentru că CSM-ul şi-a trecut în clasament cele trei puncte.
„Noi am jucat foarte bine în repriza I şi tot ceea ce le-am cerut jucătorilor au realizat. Din păcate, la pauză, cred că am vorbit degeaba cu ei. Nu mau m-ai ascultat. Le-am spus să nu creadă că 3-0 e suficient, ci avem nevoie să păstrăm ritmul. După ratarea penalti-ului, nu ştiu de ce, dar au căzut psihic. E drept, şi golul oaspeţilor a venit imediat! Eu doream ca ei să paseze cât mai mult, să aibă posesia mingii, dar jucătorii n-au respectat indicaţiile mele. Nu prea am soluţii de schimbări pe unele posturi, aşa că trebuie să mă mulţumesc cu rezultatul bun şi să uit jocul din repriza a doua” – a spus Mitică Teleşpan.
Pârvu, ocrotit de antrenor
„Unii fotbalişti sunt nemulţumiţi că nu joacă, iar când intră stau degeaba” – a spus antrenorul Teleşpan cu referire directă la „împrumutatul” Ciucur de la Argeş. Apoi a încercat să-l scuze pe Pârvu pentru ratarea penalti-ului, subliniind că, totuşi, în faţa porţii se vede valoarea unui fotbalist. „Nu trebuie certat Pârvu că a executat lovitura de la 11 metri. Eu am o superstiţie, ca jucătorul faultat să nu execute pentru că de cele mai multe ori s-a demonstrat că acesta are şanse mari să rateze. Aşa că noi am avut o listă cu patru jucători care să execute lovitura de la 11 metri. Dobre era primul, dar fusese faultat în careu, aşa că a urmat Pârvu, al doilea pe listă. Din păcate a ratat!” – a spus Teleşpan. La conferinţa de presă nu s-a vorbit însă de starea de nervozitate a lui Pârvu, fotbalist care nu trebuie să-şi încheie cariera fotbalistică lăsând imaginea de jucător recalcitrant care are ceva de împărţit cu publicul. Mai ales cu publicul de la Vâlcea, care e nedrept, şi în faţa căruia va pierde orice jucător sau antrenor, indiferent de nume sau valoare!
Juniorii au şcoala pe primul plan
Dumitru Teleşpan a vorbit şi despre faptul că „întinerirea echipei”, iniţiată de Alin Artimon, nu poate continua în această perioadă. „În primul rând ei sunt elevi şi au acum, mulţi dintre ei, finalul de an şcolar cu teze şi examene. Unii mai lipsesc şi de la antrenamente pentru că, norma, şcoala e pe primul plan. Ei au valoare şi noi trebuie să fim atenţi cu promovarea lor la prima echipă pentru că nu trebuie să-i băgăm în meciuri în care să pierdem la scor şi să se simtă vinovaţi. Acum rezultatele sunt pe primul plan. Apoi, din vară, nu ştiu ce se va întâmpla. E posibil orice, să începem reconstruirea echipei, să ne desfiinţăm sau cine ştie ce altceva. Nu depinde de mine ce va fi şi nu ştiu ce să vă spun. Eu vreau doar să salvez echipa de la retrogradare!” – a spus Dumitru Teleşpan, tot mai aproape de îndeplinirea modestului obiectiv.

















