• FC Oltchim a reuşit să obţină o victorie dramatică în faţa Universităţii II Craiova, cu 4-3, golul victoriei fiind înscris în minutul 88
Aşa cum se aştepta, FC Oltchim a avut parte de un meci greu cu „satelitul” Universităţii. În foame de rezultate pozitive şi cu un moral bun după debutul în retur cu o victorie în faţa Juventusului Bascov, Primavera a venit la Vâlcea cu gândul la toate cele trei puncte. Şi-a aruncat în luptă tinerii, cei mai mulţi dintre ei juniori, în speranţa că aceştia vor avea forţa necesară de a se tăvăli cu „chimiştii” prin mocirlă. Junii craioveni au reuşit să dea emoţii formaţiei vâlcene, care, chiar dacă a avut ghinion în prima repriză, rămânând în inferioritate numerică, şi-a atins până la urmă obiectivul şi s-a bucurat de succes, de o victorie dramatică, am putea spune, dacă ţinem cont de condiţiile de joc şi de faptul că la un moment dat se mai spera în maxim un rezultat de egalitate.
Absenţa lui Stoica din defensivă s-a cunoscut încă din primele minute de joc. Cele mai multe greşeli, pe flancul stâng al apărării, acolo unde Răcăreanu n-a reuşit să facă faţă jocului, fiind depăşit în multe rânduri. Am avut totuşi noroc în debutul întâlnirii. „Ţeţe” Vlădoi, printr-o paradă de excepţie, a scos un gol ca şi făcut al craiovenilor, iar în minutul 12 Creangă reuşea să aducă bucuria în tabăra gazdelor. A executat impecabil o lovitură liberă obţinută la aproximativ 20 de metri de poarta adversă, învingându-l pe portarul Bărboianu. 1-0 şi totul părea mai uşor, în ciuda vremii apocaliptice. N-am avut, însă, timp să jubilăm, asta pentru că imediat de la reluare, în minutul 13, am fost surprinşi, marcajul larg făcut în apărare de vâlceni, ducând la restabilirea egalităţii. Crăciun a reuşit să-l învingă pe Vlădoi: 1-1. Imediat, în minutul 15, Ionuţ Popescu a marcat pentru 2-1 în favoarea oaspeţilor, turnând plumb în picioarele vâlcenilor. A urmat, în minutul 25, eliminarea lui Smedescu, trimis în tribune pentru lovirea adversarului, astfel că soarta meciului părea pecetluită. A urmat, însă, o repriză secundă în care zeiţa Fortuna le-a zâmbit „chimiştilor”. În ciuda dezavantajului clar, vâlcenii au continuat să creadă în şansa lor, iar în minutul 55, Nuţu le-a făcut coechipierilor o injecţie cu încredere. Preda a scos balonul în centrul careului pentru Nuţu, care-a restabilit egalitatea la 2-2. Oaspeţii au replicat printr-o transversală, iar apoi ne-au taxat din nou, Sabin Lupu aducând „satelitul campioanei unei mari iubiri” în avantaj: 2-3. Vâlcenii au luptat însă până la ultima picătură de energie, iar în minutul 83 au reuşit din nou egalarea prin Preda care, din centrul careului a trimis balonul cu capul sub transversală.
Dată fiind desfăşurarea jocului, era bun şi un egal, dar când puţini mai sperau, „chimiştii” au pus „cireaşa pe tort”. În minutul 88, inspiraţia lui Deaconescu s-a dovedit decisivă. L-a introdus în teren pe Despoiu, care-a adus toate cele trei puncte formaţiei vâlcene. 4-3 şi FC Oltchim se află la şase puncte de primul loc!
Pentru FC Oltchim au evoluat: Vlădoi – Moldoveanu, Bărbuţ, Marinescu, Răcăreanu, Dănuleţ, Preda, Nuţu, Creangă, Tomescu, Smedescu. Au mai jucat: Despoiu şi Nania.
Minerul Mătăsari, adversarul de vineri
În etapa a III-a a celei de-a două părţi a campionatului, FC Oltchim va juca în deplasare, la Mătăsari. Partida se anunţă destul de dificilă, asta pentru că „minerii” au pierdut în prima etapă a returului pe teren propriu şi nu-şi mai permit un nou eşec în faţa propriilor suporteri. Important pentru formaţia chimistă este faptul că, chiar dacă l-a pierdut pe Smedescu în perspectiva partidei de vineri, 12 martie, se va putea totuşi baza la Mătăsari pe serviciile lui Ionuţ Stoica, absent în ultima partidă din cauza suspendării primită după prima etapă, de la Motru, când a primit cartonaşul roşu pentru două faulturi de joc sancţionate cu două „galbene”. Un rezultat bun la Mătăsari ar putea apropia şi mai mult formaţia chimistă de podiumul clasamentului seriei a IV-a.
„A fost cea mai frumoasă victorie din cariera mea”
Deşi nemulţumit de prestaţia unor jucători care au tras în jos echipa „chimistă” în acest meci, Marian Deaconescu, a exultat la final. „A fost cea mai frumoasă victorie din cariera mea”, a mărturisit antrenorul vâlcean. „Am obţinut o victorie mare şi pentru acest lucru aş vrea să-i felicit pe jucătorii cu experienţă ai echipei, care s-au dăruit pe teren, au muncit pentru FC Oltchim şi au demonstrat că sunt fotbalişti adevăraţi. Pot să spun că, date fiind condiţiile, a fost un noroc că am câştigat. Sunt tare dezamăgit de tinerii din echipă, care nu au dat randamentul dorit. Răcăreanu, Dănuleţ, Tomescu au fost sub orice critică. Voi lua măsuri disciplinare cu cei care au dezamăgit, inclusiv cu Smedescu, jucător ce a lăsat echipa în inferioritate numerică”, a mai precizat Marian Deaconescu.
Smedescu riscă o sancţiune drastică
La fel ca în meciul din prima etapă, de la Motru, FC Oltchim a fost nevoită şi în partida cu Universitatea II să se descurce cu un om mai puţin. În minutul 25, Graţian Smedescu a intrat într-un clinci cu un adversar în lupta pentru minge, iar centralul partidei a considerat că jucătorul chimist l-a lovit pe craiovean. Smedescu a fost eliminat, făcând astfel misiunea coechipierilor săi mult mai dificilă. Mai grav este că Smedescu nu se află la prima acţiune de acest gen, în turul campionatului primind cartonaşul roşu tot pentru o abatere similară celei de acum, comisă la meciul cu Ghecon Lăpuşata. Atunci jucătorul chimist s-a ales cu 3 etape de suspendare şi 15 milioane lei vechi amendă. Pentru că e recidivist, FRF, dacă-l încadrează la circumstanţe agravante, l-ar putea sancţiona de această dată şi mai drastic, perioada de suspendare putând ajunge chiar până la şase etape, conform spuselor unor cunoscători.
Simona SIMA

















