Învinşi de ultima clasată!
Primul meci oficial disputat de CSM Rm. Vâlcea a adus şi primul eşec. Semnele bune din perioada pre-competiţională nu au fost suficiente, realitatea dintr-un meci de campionat nefiind îmbucurătoare. Interesant este faptul că până la începutul campionatului vâlcenii au căutat să joace pe terenuri bune, să se poate exprima, iar la Covaci au avut parte de noroi şi avantajată a fost gruparea gazdă. Pentru „dacii liberi” din Banat, „râul şi ramul” au fost de partea Fortunei. Echipa antrenată de Remus Steop încă mai speră să se salveze de la retrogradare într-un campionat din care mai pică doar două formaţii. Dacă ar fi pierdut cu Vâlcea, Fortuna era ca şi retrogradată, însă, învingând, a păstrat „de 2-1” speranţe.
Noi cu dominarea, ei cu golul
În prima repriză, CSM-ul a dominat, a jucat mai bine şi părea a se pune doar problema scorului la care echipa noastră va câştiga. Curtuiuş şi Dandea au fost pericolele la poarta apărată de Smaranda. Fortuna a evoluat de parcă era în deplasare, folosind cartea contraatacului, una tăioasă şi eficientă: Suciu a deschis scorul reluând în poarta lui Perianu dintre fundaşii vâlceni, după o centrare de la Străuţ.
La scorul de 1-0, dominarea teritorială se echilibrează, vâlcenii par a fi afectaţi de golul primit, şi fac un pas înapoi. A fost suficient pentru gazde, acestea, frenetic încurajate de suporteri, majorând diferenţa la 2-0 prin reuşita lui Gheju. Minutele rămase de jucat din prima repriză n-au mai adus nimic spectaculos, jucătorii ambelor echipe comportându-se de parcă mai era puţin până la finalul meciului.
A fost penalty la Dobre?
În partea a doua a meciului, vâlcenii au evoluat la fel de modest, iar gazdele au arătat ca o echipă de Liga a III-a. Jucătorii antrenaţi de Alin Artimon, vizibil afectaţi de starea terenului, n-au reuşit să se impună. În minutul 56 atacantul Răzvan Dobre a căzut în suprafaţa de pedeapsă, însă arbitra Teodora Albon nu a dictat penalty. Atmosfera din tribune s-a încins, cel mai huiduit jucător fiind Dobre, în fapt pericolul real pentru poarta lui Smaranda. Odată cu trecerea timpului, dominarea teritorială revine vâlcenilor, jucătorii antrenaţi de Alin Artimon fiind mult mai bine pregătiţi din punct de vedere fizic faţă de adversarii lor. Din păcate pentru CSM, a lipsit golul, ratările incredibile exasperându-i pe oficialii vâlceni.
Golul lui Dandea a venit prea târziu
Sarabanda ratărilor echipei CSM a fost deschisă de Dobre. În contul lui Răzvan sunt cele mai periculoase faze de gol şi cele mai exasperante ratări. Vasile a fost şi el aproape de gol, dar a şutat slab şi a permis portarului echipei Fortuna să reţină. Ciucur n-a fructificat o centrare perfectă de la Melcea, iar acelaşi Dobre, din lovitură liberă, vrea parcă să arate că sâmbătă, 6 martie, n-a fost ziua norocoasă a echipei antrenate de Alin Artimon.
Finalul meciului îl aduce în prim plan pe vâlceanul Dandea. Acesta a redus din diferenţă înscriind cu capul, din marginea careului mic, în minutele de prelungiri, iar fluierul final aduce cele trei puncte în contul ultimei clasate. Încrâncenarea meciului a fost atât de mare încât, imediat după fluierul de final al jocului, fotbaliştii ambelor formaţii au avut câte ceva de împărţit. Un jucător al echipei din Covaci a căzut şi arbitra Teodora Albon i-a arătat lui Dandea un cartonaş galben.
Au evoluat formaţiile:
Fortuna Covaci: Smaranda – Miheţ, Uzun (’58 C. Ion), Parfenie, Vodiţă – Lungu, C. Străuţ, R. Trandu, Ad. Ganea (’30 D. Crişan) – Gheju (cpt.) (’46 B. Steop), A. Suciu. Antrenor: Remus Steop.
CSM Râmnicu Vâlcea: Perianu – Ionaşcu (’46 Şt. Moraru), C. Dinu, Deaconescu, Goge – C-tin Vasile (’83 Melcea), Dandea, Sg. Popescu (cpt.), E. Vajda (’66 Ciucur) – Curtuiuş, R. Dobre. Antrenor: Alin Artimon.
Florin MĂNOIU




















