Partidele politice mai au la dispoziţie foarte puţin timp pentru a-şi desemna candidaţii la alegerile parţiale pentru funcţia de primar al Râmnicului. După cum vă informam şi săptămâna trecută, Guvernul a stabilit în şedinţa din 3 martie ca data alegerilor parţiale să rămână 18 aprilie.
Data limită pentru depunerea candidaturilor va fi 29 martie. Candidaţii nu au însă prea mult timp la dispoziţie pentru campania electorală, aceasta desfăşurându-se pe parcursul a doar două săptămâni, în perioada 3-17 aprilie. Avocaţii lui Mircia Gutău au atacat săptămâna trecută ordinul emis de către prefect prin care mandatul său de primar a fost anulat. Ordinul a fost atacat chiar în ultima zi din punct de vedere legal, din cele 10 pe care avocaţii le aveau la dispoziţie. Octavian Fieroiu, avocatul lui Gutău, susţine că principalele motive ce au stat la baza atacării ordinului dat de prefect sunt unele vicii de procedură, dar şi încălcarea principiului fundamental de drept, care spune că un act administrativ nu este retroactiv. Avocaţii sunt nemulţumiţi că Petre Ungureanu, prefectul de Vâlcea, a emis ordinul pe data de 17 februarie, însă el este aplicat cu data de 27 ianuarie. Chiar dacă ordinul a fost atacat în instanţă, alegerile nu se vor amâna. De asemenea, până la alegerile parţiale, consilierii locali nu vor mai alege cel de-al doilea viceprimar, susţinând că, în perioada scurtă de timp până la alegeri, Romeo Rădulescu şi Eusebiu Veţeleanu se pot descurca. În şedinţa de Consiliu Local de săptămâna trecută, aleşii locali l-au ales pe Romeo Rădulescu primar interimar, chiar dacă cei din PSD şi PNL l-ar fi preferat pe Veţeleanu. Rădulescu a fost votat de colegii de partid, obţinând 14 voturi, în timp de viceprimarul Eusebiu Veţeleanu a strâns toate voturile opoziţiei – 7.
Alexandra Ionescu




















