OPINIA SPECTATORULUI

Dicţionarul traduce termenul hat-trick, întâlnit în fotbal, sec, prin „trucul pălăriei”. Este vorba despre iscusinţa iluzionistului care poate scoate din joben bile sau iepuraşi. La începutul secolului trecut, termenul a pătruns în sportul rege. În acele vremuri, suporterii se deplasau la stadion împreună cu jucătorii. Pe drum, fanii strângeau bani într-o pălărie, promiţându-i suma celui care va înscrie mai multe goluri!
În timp, termenul a căpătat alte semnificaţii, aşa încât „la câte bordeie, atâtea obiceie!”. De exemplu, în Franţa, se consideră hat-trick atunci când un jucător înscrie trei goluri consecutive într-un meci. În Germania, înseamnă că un fotbalist trebuie să marcheze de trei ori într-o repriză, fără ca un coechipier sau adversar să se interpună pe lista marcatorilor! Englezii au fost la început foarte pretenţioşi, încât înainte de al Doilea Război Mondial ei pretindeau că autorul unui hat-trick trebuie să înscrie un gol cu piciorul drept, unul cu piciorul stâng şi al treilea cu capul!!! Deşi părerile rămân împărţite, în prezent, noţiunea defineşte trei goluri marcate de acelaşi jucător pe durata unui meci.
Hat-trick-urile din lumea fotbalului sunt nenumărate şi celebre fiecare în felul său. Prima performanţă de acest fel la nivel de vârf în competiţiile mondiale este cea a argentinianului Guillermo Stabile, la Campionatul Mondial din 1930, împotriva Mexicului. Singurul hat-trick izbutit într-o finală de Campionat Mondial este cel al englezului Geoff Hurst, în 1966 (Anglia – Germania 4-2, pe Wembley), iar cel mai rapid la acest nivel a fost reuşit de ungurul Laszlo Kiss, la ediţia din 1982, în meciul Ungaria – El Salvador, care a înscris trei goluri în numai şapte minute! Sunt jucători care la Campionatele Mondiale au reuşit chiar câte doua hat-trick-uri: francezul Just Fontaine (1958, cu Germania şi Paraguay), ungurul Sandor Kocsis (1954, cu Germania şi Coreea de Sud), germanul Gerd Muller (1970, cu Bulgaria şi Peru) şi argentinianul Gabriel Batistuta (1994, cu Grecia şi 1998, cu Jamaica).
E limpede aşadar că de-asta fotbalul este aşa de iubit, pentru că e presărat cu… sare şi piper, în speţă cu golurile mult aşteptate!

Iulian VERNESCU

Acest articol a fost publicat pe 02.03.2010 la ora 14:34 in categoria Opinii. Puteti urmari comentariile facute de cititori la acest articol prin abonare la RSS 2.0. Comentariile nu sunt permise la acest articol.