Auto-Moto

20 de ani de motoare TDI Audi – tehnologie inovatoare cu un viitor extraordinar

• În toamna anului 1989, modelul Audi 100 TDI a marcat începutul unei noi ere diesel
• Cinci milioane de motoare caracterizate prin inovaţii şi tendinţe tehnologice
 
Anul 2009 prilejuieşte un nou motiv de sărbătoare deosebit de special pentru Audi: cea de-a 20-a aniversare a tehnologiei TDI. În toamna anului 1989, Audi 100 2.5 TDI, primul model cu un motor diesel supraalimentat cu injecţie directă, a fost lansat în cadrul Salonului Auto Internaţional de la Frankfurt. De atunci, marca celor patru inele a continuat să-şi dezvolte calitatea de lider în domeniu şi a impus numeroase jaloane de referinţă. Începând din 1989, Audi a produs peste cinci milioane de motoare TDI, comercializând în prezent o gamă amplă de unităţi de cea mai înaltă tehnologie. Acestea îmbină puterea de propulsie deosebită, plăcerea oferită de un stil de conducere sportiv şi o eficienţă exemplară, demonstrând faptul că această tehnologie deţine un potenţial extraordinar pentru viitor.
Audi construieşte motoare diesel de peste 30 de ani, primul dintre acestea fiind o unitate cu cinci cilindri şi antecameră de injecţie, lansat în anul 1978. 11 ani mai târziu, marca a prezentat o realizare tehnologică ce a revoluţionat piaţa motorizărilor diesel. Sub abrevierea TDI, injecţia directă, supraalimentarea şi managementul complet electronic al motorului au fost combinate pentru a crea o dimensiune cu totul nouă a tehnologiei grupului motopropulsor.
Începând de atunci, inovaţiile tehnice ale mărcii Audi au propulsat motoarele diesel către un nesperat avânt tehnologic şi un copleşitor succes pe piaţă.
Motorul TDI de la Audi a pus capăt, o dată pentru totdeauna, imaginii învechite conform căreia motorul diesel era „slab, zgomotos şi deloc ecologic”, transformând-o chiar în opusul său. În prezent, aproape toţi constructorii de automobile includ această tehnologie în programul lor.

O realizare deschizătoare de drumuri: viteză maximă de aproximativ 200 km/h, consum de carburant de 5,7 l/km

1997: primul motor V6 TDI într-un automobil

O nouă generaţie: motorul 3.0 TDI

Un consum îmbunătăţit: tehnologia din cadrul platformei de eficienţă modulară

Următorul pas: dieselul ecologic Audi

Chiar şi la 20 de ani de la lansarea pe piaţă a motorului TDI, Audi continuă să-şi extindă calitatea de lider şi se bucură de o poziţionare excelentă pentru viitor. Inovatoarea sa tehnologie diesel ecologică reduce substanţele poluante din gazele de eşapament, transformând oxizii de nitrogen în nitrogen inofensiv şi apă. Motorul diesel ecologic 3.0 TDI respectă deja cele mai stricte standarde de emisii din Statele Unite, precum şi normele Euro 6 anunţate pentru anul 2014. Acesta propulsează deja modelele Q7 şi A4.
Pe termen mediu, Audi se bazează pe biocarburanţi de a doua generaţie precum SunFuel. Aceşti carburanţi utilizează reziduurile plantelor energetice şi nu în principal fructele acestora, cum este cazul versiunilor actuale de biocarburanţi. Pe parcursul etapei de combustie, aceştia emit o cantitate de dioxid de carbon similară celei pe care au consumat-o din atmosferă pe parcursul etapei lor de creştere. Independent de acest aspect, Audi va continua să reducă consumul de carburant al automobilelor sale, având drept obiectiv până în 2012 reducerea acestuia cu 20 la sută faţă de nivelul din 2007. Potenţialul de care dispune tehnologia TDI este departe de a fi epuizat. În ultimii 20 de ani, Audi a scris o poveste de succes răsunătoare cu acest concept de motor – şi va continua să facă acest lucru în următorul deceniu.

Sursa: Porsche Romania/ Nurvil, Dealer Audi Rm. Valcea

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button