Diverse

11 echipe participă la Trofeul „Gheorghe Ola”

* startul competiţie se dă vineri, 21 aprilie

Vineri, 21 aprilie, de la ora 18.00, se va desfăşura prima etapă din cadrul Trofeului „Gheorghe Ola”, competiţie organizată pentru jucătorii născuţi în anul 2009 sau mai mici. Întrecerea se va desfăşura pe teren redus, pe suprafeţe sintetice sau în şcoli, în sistem campionat (fiecare cu fiecare), cu tur şi retur. Durata unui joc este de 50 de minute, iar numărul schimbărilor este nelimitat. În campionatul organizat de AJF pe plan judeţean participă 11 echipe: Lykaios (antrenor Ovidiu Creangă), Luceafărul Călimăneşti (antrenor Gheorghe Venus), CS Hidro (Adi Savu), Sarmi Getica (Adi Glăvan), CSM 1 (Alin Pufu), CSM 2 (Ion Lazăr), Olympic Rm. Vâlcea (Alin Pufu), Atletico Rm. Vâlcea (Marius Anghelescu), AS Juniorul (Mihai Duică), FC Teleşpan (Ion Catargiu) şi AS Bărbăteşti (Mihai Ciobanu). În prima rundă a sezonului, de vineri, 21 aprilie, au fost programate partidele: AS Juniorul – Atletico, Sarmi-Getica – AS Bărbăteşti, FC Teleşpan – CSM 2 Rm. Vâlcea, CS Hidro – Luceafărul Călimăneşti şi CSM 1 – Lykaios.

Săptămâna viitoare se vor desfăşura primele meciuri din cadrul Trofeului „Gheorghe Ene”

Tot în sistem campionat, cu tur şi retur, se va desfăşura şi Trofeul „Gheorghe Ene” la fotbal pe teren redus. Aici, primele meciuri se vor disputa săptămâna viitoare. Campionatul este dedicat jucătorilor născuţi în anii 2008 şi mai mici. La startul competiţiei se vor regăsi opt echipe. În runda de joi, 27 aprilie, vor avea loc disputele dintre: CS Hidro 1 şi Olympic Rm. Vâlcea, CSM Hidro 2 – CSM 2, Sarmi-Getica – CSM 1 Rm. Vâlcea şi AS Juniorul – FC Teleşpan ’97 Rm. Vâlcea. Meciurile vor începe la ora 19.00 şi se vor disputa pe terenurile primelor echipe. Partidele din cadrul celei de-a doua etape se vor desfăşura pe 4 mai. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button