Acasă Diverse 100 de copii din Malaia, implicaţi în “Şcoala de Vară”

100 de copii din Malaia, implicaţi în “Şcoala de Vară”

53
0

Păstrând tradiţia din ultimii ani, primarul Gabriel Ţolea, preotul Marius Vasile Rogoz şi cadrele didactice din Malaia au organizat şi în această vacanţă Şcoala de Vară. Este vorba despre un program cultural-educativ dedicat copiilor din localitate. „Suntem la cea de-a patra ediţie a programului «Şcoala de Vară». Avem peste 100 de copii angrenaţi în diverse activităţi. Printre altele, pictează, realizează sculpturi în lut ş.a.m.d.. Sunt acţiuni prin care îşi pot descoperi sau dezvolta talentele. Este şi un mod plăcut şi constructiv de a-şi petrece timpul liber. Mulţumim cadrelor didactice care au răspuns solicitărilor şi au acceptat să ne sprijine în acest proiect derulat pe perioada vacanţei, precum şi preotului paroh Marius Rogoz. Şcoala de Vară a început luni, 15 iulie şi se va încheia vineri. Mulţumim şi primarului din Sălătrucel, Nicolae Sima, care ne-a împrumutat microbuzul şcolar pentru a putea transporta copiii din Ciunget, Voineasa şi în general din zonele mai îndepărtate. Microbuzul nostru este în revizie şi nu l-am putut folosi. Activităţile copiilor s-au desfăşurat la căminul cultural. Nu doar înăuntru, ci şi afară, în aer liber. Am avut voluntari din Turcia, Macedonia şi Ucraina. Copiii au fost împărţiţi în două grupe. Cei mici, de până în clasa a IV-a, au venit de dimineaţă, iar ceilalţi, din clasele V-VIII, după-amiaza”, a detaliat Gabriel Ţolea, primarul comunei Malaia. (S.S.)