Diverse

„Tancurile” ruseşti, dinamitate la Vâlcea

Oltchim Rm. Vâlcea – Dinamo Volgograd 31-26
* elevele lui Radu Voina au obţinut cel de-al doilea succes consecutiv în noul sezon al Ligii Campionilor şi şi-au mărit considerabil şansele de calificare în următoarea fază a competiţiei

Un nou sezon, o sală modernizată, mai mulţi spectatori, aceeaşi echipă, cu aceleaşi gânduri mari de performanţă. Oltchim a revenit duminică, 9 octombrie, în faţa propriilor suporteri în cea mai importantă competiţie inter-cluburi din Europa şi a reuşit, cu aportul publicului, unul numeros dealtfel (aproximativ 3000 de spectatori), să obţină o victorie importantă, care poate echivala cu o calificare în faza următoare a competiţiei. Fără un succes la Vâlcea, în Sala Traian, în faţa campioanei Rusiei, victoria obţinută în deplasarea din Germania, din prima etapă, n-ar fi avut nicio valoare. Conştiente de miza jocului şi de valoarea adversarului, elevele lui Radu Voina au pregătit bine jocul cu Dinamo Volgograd, însă în prima repriză au părut uşor surprinse de forţa echipei oaspete. Astfel, după un început bun, în care chimistele au marcat două goluri consecutiv, prin Jovanovic şi Manea, fără să primească vreunul, Oltchim a părut să cedeze iniţiativa. Rusoaicele au egalat, iar apoi, începând cu minutul 9, au preluat conducerea jocului. Oana Chirilă şi celelalte fete aruncate în luptă de Radu Voina n-au dezarmat, au continuat să ţină aproape de dinamoviste. Au trecut din nou în avantaj în minutul 21, graţie lui Tolnai, care a avut o intervenţie bună pe atacul oaspetelor, dar şi Iuliei Managarova, care a valorificat un contraatac şi a punctat pentru 10-9. Kochetova şi compania au continuat să pună probleme defensivei vâlcene. Oltchim nu a reuşit să se detaşeze pe finalul primului mitan, pe care l-a încheiat la egalitate cu echipa din Volgograd, scor 13-13.

S-a rupt filmul pentru oaspete cu 20 de minute înainte de final

Debutul părţii secunde a întâlnirii din Sala Traian le-a surprins relaxate pe jucătoarele vâlcene, care, după cinci minute scurse din cea de-a doua repriză s-au văzut conduse pe tabelă la două goluri diferenţă (15-17). Până la urmă, chimistele au reuşit să profite de deciziile arbitrilor, care în decurs de trei minute au dictat eliminarea a două jucătoare din tabăra adversă. Astfel, pe fondul superiorităţii, Oltchim a restabilit egalitatea la 18-18, Vizitiu dând tonul revenirii. Rusoaicele s-au ţinut aproape de Oltchim până în minutul 43. Jocul în forţă al handbalistelor de la Dinamo a fost taxat de arbitri, care au simplificat misiunea gazdelor. Încă patru minute oaspetele s-au aflat în inferioritate numerică, situaţie pe care chimistele au speculat-o. Stanca şi Curea au înclinat balanţa în favoarea campioanei României, care, cu 11 minute înainte de final a ajuns la un avantaj de cinci goluri (27-22). Dinamo a redus din handicap, scor 27-23, iar apoi au urmat vreo patru minute de secetă pe tabelă. Jovanovic, Curea (din 7 metri) şi Vizitiu au ratat pe rând pentru Oltchim. În ciuda diferenţei, finalul nu a fost chiar relaxant. Fiera şi Curea au fost eliminate, am evoluat şi în patru jucătoare de câmp, însă am reuşit să gestionăm ultimele minute. Ne-a ajutat şi Knezovic, în poartă, care pare să fie dublura perfectă pentru Tolnai, în momentele când aceasta nu se află în cea mai bună formă. Oaspetele s-au apropiat la trei goluri (29-26 în minutul 56), dar n-au reuşit să producă surpriza. Poarta a fost închisă de Knezovic, iar în ofensivă şi-au făcut treaba Farcău, care a marcat din 7 metri, dar şi Curea, care a închis tabela la scorul de 31-26 pentru Oltchim.
Pentru CS Oltchim au înscris: Stanca (5 goluri), Vizitiu (5), Curea (5), Chirilă (3), Jovanovic (3), Ozel (2), Ardean (2), Farcău (2), Managarova (2), Manea (1), Fiera (1).
Dinamo a punctat prin: Kochetova (9 goluri), Khmirova (5), Levina (3), Borshchenko (3), Iatsenko (3), Stepanova (1), Makeeva (1), Avdekova (1).

Eficacitate scăzută la aruncările de la 7 metri

Şi în acest meci Oltchim a beneficiat de lovituri de penalitate. I-au fost acordate cinci, dintre care s-au valorificat doar trei. Oana Chirilă şi Iulia Curea au ratat din 7 metri pentru gruparea chimistă, care, de asemenea, a avut şi mai puţine minute de inferioritate numerică decât adversara sa. Oltchim a avut patru minute de inferioritate numerică (Curea şi Fiera au fost eliminate), în timp ce Dinamo a jucat cu un om mai puţin, per ansamblu, timp de zece minute. Rusoaicele au reuşit, însă, să transforme toate cele trei lovituri de la 7 metri de care au beneficiat.

Pidpalova nu ne-a pus probleme

Una dintre cele mai iubite jucătoare de către fanii Oltchim-ului, Anastasiia Pidpalova, care a evoluat pentru un timp la Vâlcea, s-a transferat în vară la campioana Rusiei. Acum Nasty a revenit în Sala Traian din postura pe adversară. Pidpalova nu a fost folosită prea mult de antrenorul lui Dinamo şi astfel nu a pus prea multe probleme campioanei României. A jucat mai mult în partea a doua a întâlnirii, mizându-se pe ea pe faza de apărare. La final, ucraineanca şi-a exprimat regretul vizavi de faptul că în Rusia nu are parte de o atmosferă la fel de frumoasă precum cea creată de fanii Oltchim-ului. „M-am simţit bine la Vâlcea şi îmi voi aminti cu plăcere de perioada petrecută aici. Publicul e minunat, îmi era dor de atmosfera creată de români. Oltchim este recunoscut pentru suporterii fantastici pe care îi are”, a spus Nasty după meciul pierdut de actuala sa formaţie în faţa campioanei României.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button