Liga IV

„Contractul antrenorului Vasile Grossu a încetat la 1 iulie”

* primarul Robert Schell a anunţat că din sezonul viitor echipa de fotbal va avea un buget de austeritate şi nu-şi va permite să-i mai plătească pe jucători sau pe antrenor

În viaţă nu ştii la ce să te aştepţi, aşa cum probabil nici antrenorul Vasile Grossu nu credea că, într-un timp atât de scurt, colaborarea cu Lotru Brezoi ar putea să fie întreruptă. Săptămâna trecută, însă, după ce îşi făcuse oarecare planuri vizavi de viitorul sezon, Vasile Grossu a fost anunţat că nu se va mai apela la serviciile sale. „Este o perioadă dificilă şi trebuie să facem sacrificii. Am decis să reducem considerabil bugetul alocat echipei de fotbal. Astfel, la 1 iulie a încetat contractul cu Vasile Grossu. Îmi pare rău, dar nu ne mai permitem să-l plătim. Şi nu cred că va accepta să antreneze gratis”, a precizat primarul din Brezoi, Robert Schell.

Laurenţiu Mustăţea s-ar putea implica la formaţia de la poalele Ţurdudanului

Altfel, edilul liberal a anunţat că va încerca să găsească sprijin, astfel încât efortul Primăriei pentru ca Lotru Brezoi să poată activa în campionat, să fie minim. În acest sens au avut loc nişte discuţii preliminare, între Vasile Grossu, sponsorul de la Dinamo 2007, Laurenţiu Mustăţea şi primarul din Brezoi, o decizie urmând a fi luată în cursul zilei de marţi, 6 iulie, atunci când vor avea loc negocierile dintre părţile implicate.
„Este posibilă o colaborare cu Laurenţiu Mustăţea. Încă n-am stabilit nimic, dar am înţeles că ar fi dispus să se implice financiar la Lotru Brezoi. Eu pot să-i pun la dispoziţie doar baza sportivă şi să-i asigur transportul la meciuri, iar el să se descurce cu restul cheltuielilor. Nu vreau nici o fuziune. Dacă acceptă o astfel de colaborare, poate să fie şi preşedinte la echipă, dacă aşa consideră că e mai bine. Dacă nu ne vom înţelege, vom găsi o altă soluţie pentru a continua. În nici un caz nu mă gândesc să desfiinţez echipa. Clar, va fi fotbal în oraş! Dar probabil nu voi mai putea susţine echipa la nivelul la care am făcut-o până acum. Dacă nu se ajunge la o înţelegere cu Vasile Grossu şi Laurenţiu Mustăţea, atunci antrenor va fi probabil domnul Foltea, care până acum s-a ocupat de juniori”, a mai informat Robert Schell.

S-a renunţat şi la Dan Vîrtopeanu

Primarul a anunţat, de asemenea, că la echipa din Brezoi nu se va mai regăsi nici Dan Vîrtopeanu. „Am redus bugetul echipei de fotbal cu 50 la sută. S-au schimbat multe la echipă, iar din schemă a dispărut şi Dan Vîrtopeanu. Are un stil mai conflictual şi din cauza asta ne-au plecat vreo 11 jucători pe parcursul acestui campionat. Sau cel puţin aşa mi-au spus copiii, că pleacă din cauza lui Vîrtopeanu. Acum Dan Vîrtopeanu nu mai are nici o calitate la echipă”, a mai spus Robert Schell.

Simona SIMA

Articole Similare

One Comment

Lasă un răspuns

Back to top button